Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița este din 2017 școală ambasador a PE. CNTLR desfășoară activități în cadrul programului educativ „Școli- ambasador ale Parlamentului European”(EPAS) inclus în agenda activităților pedagogice și educative ale Parlamentului European și coordonat în țara noastră de Biroul de legătură al Parlamentului European în România, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale.
Activitățile desfășurate în 2021 de noua echipă EPAS vizează, sub îndrumarea a cinci ambasadori seniori, director prof. Luminița Broască, director adjunct prof. Elena Ivan, prof. Camelia Maria Radovan (coordonator), prof. Mihaela Crina și prof. Adrian Doxan, menținerea acestei titulaturi pentru o perioadă de trei ani. Alături de ei, 17 noi ambasadori juniori care au dovedit încă o dată că doar PEFORMANȚA FACE DIFERENȚA: ADRIANA SORINA GROZA, ANA DARIA FÎC, DARIA LARISA MIUŢĂ, DEYAN GEORGE IOVANOVICI, FLORENTIN PETRU JUCA, MIHAI DUMITRU, ROBERT CRISTIAN CODILĂ, RĂZVAN CENUŞE, TEODORA ŞTEFANIA ZMEU, TUDOR BOŞCU, TUDOR DRAGOŞ MINDA, VLAD IONUŢ MÎŢU, ALEXANDRA TELESCU, ALICE NICOLAESCU, IOANA CRISTIANA TOADER, DARIA MARIA BEJENARIU, ANAMARIA MUSTEAŢĂ.
Chiar dacă criza sanitară nu a permis prezența fizică la școală, echipa s-a reinventat și a provocat comunitatea LMF-iștilor și a reșițenilor la activități online, transformând spațiul virtual într-o zonă liberă de orice risc: dovadă stă punctul de informare UE al CNTLR care poate fi accesat pe pagina web oficială a Colegiului Național “Traian Lalescu“ Reșița: https://www.cntlr.ro/pic-cntlr. La el are acces, cu un simplu clic, orice persoană interesată de activitățile derulate la CNTLR. Doritorii pot face cunoștință cu ambasadorii juniori și seniori din CNTLR, vor găsi informații actualizate despre UE: statele membre, instituțiile și organismele UE, Parlamentul European, despre Programul EPAS și activitățile derulate în anul școlar 2020-2021 și nu numai.
AMAZING EUROPE- LUNA EUROPEANĂ A LMF-iștilor derulată în perioada aprilie-mai 2021 a prezentat 8 proiecte online și 2 offline cu teme legate de modul de funcționare a Parlamentului European, diseminare de informații sau activități dedicate Zilei Europei care au făcut deliciul participanților. Ambasadorii juniori și seniori au participat online, prin intermediul platformei Google Meet, la întâlniri care au pregătit sesiunile de informare despre istoria și valorile UE – obligatorii pentru menținerea titulaturii Școală-ambasador a Parlamentului European.
I JUST WANT TO BE FREE- inspiraţi de mesajul celor de la QUEEN, conştienţi de importanța facilitării liberei circulații fără discriminare, prin intermediul unei adeverințe securizate și interoperabile, în format digital sau pe suport de hârtie, CNTLR-iştii, ambasadori juniori şi seniori EPAS au prezentat colegilor lor din online eforturile EP de a adopta adeverința electronică verde, permițând circulația sigură și liberă pe durata pandemiei.
EUROPA QUIZ CNTLR, webminarul “FRANÇAIS D’EUROPE”, istoria Uniunii Europene în limba franceză, webinarul EUROPE DAY BY DAY s-au definit ca fiind acele momentele în care elevii regăsesc UE în viața lor de zi cu zi. Prezentările interactive și chestionarele online au provocat participanții la noi experiențe.
ANSWERS SMART INTERVIEWS, un exercițiu de comunicare inedit prin care ambasadorii de la Colegiul Național “Traian Lalescu“ Reșița au descoperit, alături de colegii lor, ce înseamnă să fii deputat în PE. Subiectul ales: politica UE în materie de securitate și sănătate în traficul de substanțe interzise și ale consumului de droguri.Tema centrală a discuției este contextul actual, favorabil accentuarii propriilor vulnerabilități.
Prin “If It’s 9th May, This Must Be Europe“, ambasadorii juniori CNTLR au sărbătorit online, de Ziua Europei, diversitatea muzicală europeană. Aceștia au ales 27 de melodii reprezentative, una pentru fiecare din cele 27 țări membre UE, au activat canalul YOUTUBE AMAZING EUROPE iar link-ul playlist-ului Europa’ s songs https://youtube.com/channel/UC6wB9xc0eRb4Vd9xQC2NGVw a fost postat pe rețele de socializare. Interpretarea originală la chitară a piesei lui Carlos Santana- EUROPA, atent și special pregătită de Tudor și Mihai, sub titlul Europa- cover CNTLR- 9 MAI 2021 a completat cadrul festiv(https://fb.watch/5mKzYMhPXU/) iar videoclipul “Bucăți de suflet pentru Europa“ a desăvârșit atmosfera de sărbătoare într-o altfel de activitate, individual asumată, surprinzând spiritul Europei pe chipurile adolescenților reșițeni. https://fb.watch/5mKvGuvLWW/.
Într-un cuvânt: EPAS.
Evoluție, Pasiune, Adaos, Simbioză.
O experiență care, în contextul actual, i-a determinat pe cei implicați să-și interconecteze rădăcinile asemenea arborilor: erau la distanță și totuși aproape prin intermediul rădăcinilor care aveau același scop-uniunea.
Programului educativ „Școli ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) este destinat elevilor de liceu și are drept scop îmbunătățirea cunoștințelor despre Uniunea Europeană și democrația parlamentară, familiarizarea cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.