Totul a început cu mai bine de 5 ani în urmă când o delegaţie alcătuită din 11 elevi a păşit pentru prima dată în Centrul Giovani Paolo II din Loreto, Italia pentru a demara proiectul ecumenic Da EurHope a EurHome. Deoarece încă de atunci s-au observat rezultate bune, legătura dintre țări a continuat până în prezent, în fiecare an fiind din ce în ce mai mulți cei care își luau angajamentul de a fi parte din această realizare (delegaţia română a avut anul trecut 30 de participanţi). Astfel, în contextual iniţial al activităţilor ecumenice- tinerii de trei confesiuni diferite, ortodoxă, catolică şi romano-catolică, se întâlneau pentru a discuta, a înţelege diferenţele dintre ei şi a găsi un punct de unitate- s-a decis dezvoltarea unui al doilea proiect Youth in Action- Tinerii şi cetăţenia europeană care introduce simţul civic în vederea consolidării procesului de integrare europeană.
Obiectivele proiectului: Proiectul are drep scop promovarea unei vieți active în cadrul societății și, în special, în cadrul Uniunii Europene. Se urmăresc, de asemenea, promovarea cooperării europene în mijlocul tinerilor și favorizarea legăturilor de prietenie dintre tineri din diverse țări. Un alt obiectiv este dezvoltarea solidarității și a toleranței la nivelul tinerilor, pentru a menține unitatea socială în cadrul Uniunii Europene.
Public ţintă: Proiectul este adresat tinerilor din Italia și România, cu vârste de până la 25 de ani. Un număr de 30 de persoane din fiecare dintre cele două țări ia parte la activitățile cuprinse în cadrul acestui proiect. Rezumatul proiectului Youth in Action- Tinerii şi cetăţenia europeană este un proiect bilateral; în cadrul proiectului au participat două grupuri, unul din România, de la Colegiul Național ”Traian Lalescu” Reșița, și unul din Italia. A fost implicat un număr de 60 de tineri, 30 provenind din România și 30 din Italia. Tinerii participanți au vârste de până la 25 de ani, incluzând și persoane ce provin din medii defavorizate și izolate. Locul de desfășurare a proiectului este Centro Giovanni Paolo II din Loreto, Italia. Schimbul de experiență pune accent pe teme ca: cetățenia europeană și promovarea unui comportamen sănătos, în special prin promovarea practicării de activități în aer liber și a practicării de sporturi în echipă ca și mijloc de a promova un stil de viață sănătos, dar și integrarea socială- toate în contextul religios al ecumenismului. Se urmărește, de asemenea, participarea activă a tinerilor în societate. Acest proiect a fost conceput în două etape, în 2012 în Italia, iar în 2013 în România. Produsul / produsele finale care intră în concurs: Activitățile ce s-au desfășurat în cadrul acestui proiect au diverse urmări, pornind de la lucruri concrete realizate de tineri (afişe, semne de carte, materialul folosit în cadrul conferinţelor, discuţiilor pe grupuri, seisunilor de feedback) și până la evenimente importante care sunt datorate angajamentului lor. Activitățile în care au fost implicați participanții au fost conturate în broșuri și pliante care promovează valorile ce stau la baza acestui schimb de experiență. Au fost create filmulețe de prezentare a proiectului, având ca scop ilustrarea bunelor legături stabilite în urma schimbului de experiență și a angajamentului fiecăruia dintre cei care au avut șansa de a lua parte la un astfel de proiect. În urma acestei experiențe, fiecare tânăr participant a primit un certificat YouthPass ce atestă implicarea sa în activitățile organizate. Alte proiecte şi parteneriate realizate prin intermediul proiectului Youth in Action- Tinerii şi cetăţenia europeană Drept consecință a bunei colaborări dintre cele două grupuri, a legăturilor de prietenie stabilite între tinerii din cele două țări, a fost semnat un act de prietenie între Reșița și Loreto, primarul Resitei întâlnindu-se cu delegaţia italiană chiar în cadrul taberei unde s-au desfăşurat activităţile de proiect. Tot datorită acestui proiect și datorită bunei desfășurări a acestuia a fost posibil ca în Colegiul Național ”Traian Lalescu” să existe o capelă unde tinerii, îndrumați de Pr. Prof. Nicolae Chiosa, pot continua ceea ce au început în vara anului 2012, alături de cei din Italia. Centro Giovanni Paolo II Tabara crestina la Resita – video 4th Ecumenical Summer Camp, august 2012 – video http://www.tvrplus.ro//editie-vest-exclusiv-153161 – video